
Curs de eliberare de karmă prin Iubire, Cunoaștere, Lumină
Acesta este mai puțin un curs ca atare, cât o metodă foarte practică pentru a ne lucra karma, prin meditații ghidate specifice. Este un program revoluționar de eliberare de karmă, dezvoltat de Alexandru Răducanu, ce constă în 24 de lecții cu explicații teoretice și meditații ghidate.
Ai avut parte de multe încercări și suferințe în viață? Te-ai întrebat „de ce eu”? Acum este momentul în care există o alternativă. Ea nu este ștergerea karmei – nu există așa ceva decât în cazuri excepționale, poate câteva în istoria omenirii.
Însă, Alexandru Răducanu a elaborat o abordare unică, revoluționară: dezdăunarea karmică. O soluție prin care să te eliberezi conștient, treptat de karmă prin iubire, cunoaștere, lumină, în loc să tot “plătești” mereu datoriile karmice prin suferință.
.

Conținutul cursului
- Dezdăunarea de Sine. Conștientizarea karmei și blocajelor în relația cu tine însuți și aspectele tale din realiăți paralele.
- Karma acumulată în relația cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt
- Dezdăunare karmică pe linie de bani și pierderi financiare
- Dezdăunare pe linie de Cunoașter. Recăpătarea darurilor divine și a capacităților
- Dezdăunare karmică a relațiilor de iubire
- Dezdăunare karmică pe linia Sănătății
- Dezdăunarea relației cu copiii, născuți și nenăscuți
- Dezdăunarea karmei generate de încălcarea liberului arbitru
- Dezdăunarea karmei din relațiile cu persoanele de același sex
- Dezdăunarea karmică a tuturor sufletelor înscrise în Cartea Vieții
- Dezdăunarea relației cu alte regate (mineral, vegetal, animal)
- Dezdăunarea uciderii iubirii în sine sau în altul
- Dezdăunarea karmică a relației cu părinții din toate întrupările
- Karma national. Relația karmică cu țara în care te-ai întrupat acum și în alte existențe
- Karma relației cu autoritățile și decidenții
- Dezdăunarea relației cu maeștrii spirituali și cu discipolii
- Dezdăunare pe linie de trădare și infidelitate
- Manipulare versus liber arbitru. “Bunele intenții”. Dezdăunare pentru manipulare și forțarea liberului arbitru.
- Relația karmică cu Religia/Biserica
- Dezdăunarea relației cu ghizii și îngerii păzitori
- Transmutarea în Lumină a programelor karmice.
Ceea ce vom lucra în acest Cantonament karmic nu este doar pentru această viață, este pentru vecii vecilor. Tot ceea ce ați acumulat în trecut, de când s-a creat spiritul vostru și până acum, este impactat de ceea ce vom lucra în acest cantonament, iar spiritul vostru va rămâne cu acest impact pentru totdeauna. Pur și simplu, este o altă linie de destin!


Cantonament Karmic
Detalii despre curs

Când se desfășoară
Cursul se va ține în Constanța, cu prezență fizică, pe data de …… și ……..noiembrie, între orele 10.00 – 17.00 (cu o pauză de masă de o oră de la 14.00 la 15.00).

Unde se desfășoară
Locația va fi decisă în funcție de numărul de participanți și anunțată în timp util exclusiv participanților pe grupul de WhatsApp al celor înscriși.

Cum te poți înscrie
Înscrierea la curs se face exclusiv pe site, adăugând cursul în coș, apoi selectând plata cu card, prin transfer bancar, PayPall sau Skrill și plasați comanda.
Dacă alegeți plata prin transfer bancar, specificați în ordinal de plată Taxă Curs Cantonament Karmic. În acest caz, vă rog să trimiteți confirmarea de plată pe email la contact@infinityschool.ro

Contribuția ta
| Modulul 1 - 650 lei | Modulul 2 - 650 lei |
|---|---|
| Sâmbătă 10:00 - 17:00 | Sâmbătă 10:00 - 17:00 |
| Duminică 10:00 - 17:00 | Duminică 10:00 - 17:00 |